Fiica risipitoare

Candela aceasta parea ca s-a stins
Uitasem ca eu am stins-o-ntr-o seara
Cand venit pe patul meu, intins
Ai stat cu mine s-o lasam sa piara.

Eu, desigur, uitasem cumva
In bucuria pierderii de sine
Ca daca-o stingi, ea nu-nceteaza-a exista
Cum trecand noaptea, vesnic vine maine.

Apoi am intors privirea spre noi
Cu un abandon pe care eu l-am creat
In care-mi las batistele-n noroi
Cand rad, uitand ca lacrimile n-au secat.

Si mi-am promis o noua lumina
Si mi-am zis: foarte bine, era de asteptat
Sa ma lepad de scris cum te lepezi de-o vina
Pan' s-apuc sa inchei, m-am si lepadat.

Si-am uitat, fiindca uit, uit orice, nesfarsit,
Doar sa uit nu mai uit, insa uit , uit chiar tot
Mi-am zis: Doamne, ce bine ca m-am implinit
Si Doamne, ce bine, ce bine ca pot!

Si-am crezut c-a trecut, ca o boala-n delir
Si-am trait ca si cum n-as fi eu si n-as fi
Ea statea ghemuita, dar si astazi ma mir
C-a putut rezista, ca mai poate trai.

Sigur, lumea cea noua se surpa uneori
Si pilonii ei grei ma priveau. Si cazand
Imi spuneam c-am facut mici, natange erori
Dar ca pot s-o repar si s-o-ntorc din pamant.

Plamadeala cadea, construiam alt castel
Si faceam, mai mereu, inventarul in mine,
Sa nu fiu cum am fost, sa nu fie la fel
Si-mi spuneam ca imi e, si credeam ca mi-e bine.

Nu stiu cum de atatea caderi din tavan
N-au lovit-o in coltul unde se-ncolacea-
Imprejuru-i, ea se-acoperea an de an
Cu durerea ei si cu linistea mea.

N-a strigat, n-a iesit si n-a plans, m-a lasat
Sa ma joc de-a ceva ce n-am fost si nu sunt
Si acum m-am intors, asa cum in sat
Te intorci, parca revenind din pamant.

Nici acum nu s-a plans, a vazut si-a-ndurat
Traind intr-o-nchisoare cu zabrele de ingeri
Si-acum stiu cand pe crestet m-a si mangaiat
Cand cadeam langa ea, hamesita de plangeri.

Si acum cand ma-ntorc rusinata la ea
Ma priveste, si e mai matura, mai tare
Palma sa mai crapata, si privirea mai grea
Dar ma vrea ca pe-o fiica risipitoare.